După ce ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a decis în cele din urmă că noul an școlar va începe pe 9 septembrie, un fost ministru al Educației – Liviu Pop – vrea să schimbe radical lucrurile. Și vine cu o propunere-bombă.
„Săptămâna viitoare vreau să depun o propunere legislativă de completare a Legii Educației Naționale prin care să se fixeze începutul anului școlar în a treia zi de luni din septembrie. Sunteți de acord?”, a scris Liviu Pop, pe Facebook.
Cursurile pentru anul școlar 2019-2020 vor începe de pe 9 septembrie. Aceasta e decizia luată joi de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz.
„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019 – 2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi partenerii săi de dialog social„, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Semestrul I începe pe 9 septembrie și se încheie pe 20 decembrie. Semestrul al II-lea începe pe 13 ianuarie 2020 și se încheie pe 12 iunie.
Elevii se vor bucura de vacanța de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020), vacanța de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020) și vacanța de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).
Cei care fac parte din învățământul primar, dar și grupele din învățământul preșcolar vor mai avea o vacanță și în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.